Cum și-a tratat de fapt Jean Valvis proprii angajați în perioada pandemiei de COVID-19

Aqua Carpatica, aflată în portofoliul Valvis Holding, este poziționată ca o marcă de frunte în industria apelor minerale. La încasări, la vizibilitate și tot ce presupune un adevărat brand. Iar cu ceva vreme în urmă, patronul holdingului, Yannis Jean Valvis, a efectuat o tranzacție de succes prin vânzarea apei Dorna celor de la Coca Cola. Nu mai spunem că în portofoliul Valvis Holding se află și Domeniile Sâmburești.

În perioada pandemiei de COVID-19, cifrele indică faptul că încasările trustului Valvis Holding nu au fost afectate. Ba chiar dimpotrivă. În această direcție, a fost lansat recent și un spot de promovare Aqua Carpatica. Mai mult, Valvis se bate cu pumnul în piept în toată media că și-a respectat și motivat pe măsură angajații în această perioadă.

Dar cum stau de fapt lucrurile în paradisul Valvis Holding? Într-adevăr, angajații au fost trimiși să lucreze de acasă în perioada pandemiei. Unora li s-a mărit considerabil volumul de muncă. Dar salariile, vorba lui nenea Iancu Caragiale, ”au fost sublime, dar au lipsit cu desăvârșire”. Toți angajații fiind trimiși în concediu fără plată. Dacă e să ne luăm după motto-ul ultimei campanii Aqua Carpatica, tragem nădejde că ”Va fi bine”. Dar nu pentru angajații holdingului, ci numai pentru Yannis Jean Valvis.

De asemenea, patronal Valvis Holding pozează în toate mediile drept familistul ideal. Întrebarea care se pune este dacă oare și familia și-o iubește la fel cum își respectă proprii angajați? Vom reveni în curând cu raspuns și la această întrebare.